Procesatorii de lapte crud și producătorii laptelui de consum și ai produselor lactate, destinate comercializării, vor trebui să-și înscrie produsele într-un Registru al Laptelui, iar produsele realizate pe bază de lapte, dar cu adaosuri nu vor mai putea fi denumite "lactate", urmând a fi procesate și comercializate separat de lapte și produsele lactate.
Cris Tim, unul dintre cei mai mari producători de alimente din România, a inaugurat luni o nouă secție la fabrica de lactate de la Filipeștii de Pădure, cu ajutorul căreia va dubla capacitatea de procesare. Grupul va crește, totodată, până la sfârșitul anului, numărul de vaci din ferma proprie, investițiile totale, incluzând și un grajd complet automatizat, ajungând la aproximativ 2,5 milioane de euro.